Darido's Blog

Vai ţie Ariel, Ariel,
cetatea pe care David a asediat-o!
Adăugaţi an după an
şi lăsaţi sărbătorile să-şi continue cursul.
Îl voi asedia pe Ariel,
iar el va plânge şi se va jeli;
Îmi va fi ca o vatră de altarb.
Te voi împresura,
te voi asedia cu turnuri de asalt,
voi ridica fortăreţe împotriva ta.
Doborât la pământ, vei vorbi de acolo,
iar cuvintele tale vor veni din ţărână ca un murmur;
glasul tău va veni de la pământ ca cel al unei stafii
şi din ţărână îţi vei îngăima cuvintele.

Dar mulţimea duşmanilor tăi va fi ca ţărâna fină
şi ceata tiranilor ca pleava purtată de vânt.
Şi deodată, într-o clipită,
Domnul Oştirilor va veni la tine
cu tunet, cutremur şi mare vuiet,
cu vijelie, furtună şi flacără de foc mistuitoare.
Ca un vis, ca o viziune de noapte
va fi mulţimea neamurilor care luptă împotriva lui Ariel,
toţi cei ce îl atacă pe el şi fortăreaţa lui, toţi cei ce-l asediază.
Ca un om flămând care visează că mănâncă,
dar se trezeşte tot flămând
sau ca un om însetat care visează că bea,
dar se trezeşte sleit de puteri şi însetat,
aşa se va întâmpla cu mulţimea neamurilor
care luptă împotriva muntelui Sion.

Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi!
Orbiţi-vă şi fiţi fără vedere!
Îmbătaţi-vă, dar nu de vin!
Clătinaţi-vă, dar nu de băutură tare!
Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de somn adânc.
Profeţilor! El v-a închis ochii!
Văzătorilor! El v-a acoperit capetele!

Astfel, întreaga viziune nu este pentru voi decât cuvintele unui sul sigilat. Dacă îi va fi dat unuia care ştie să citească, spunându-i-se:
– Citeşte, te rog, sulul acesta!
El va răspunde:
– Nu pot, e sigilat!
Şi dacă îi va fi dat unuia care nu ştie să citească, spunându-i-se:
– Citeşte sulul acesta!
El va răspunde:
– Nu ştiu să citesc!

Stăpânul a zis:

«Poporul acesta se apropie de Mine numai cu gura
şi Mă cinsteşte doar cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
Frica pe care o are faţă de Mine
este doar o poruncă omenească, învăţată pe de rostc.
De aceea, încă o dată voi uimi acest popor,
făcând lucruri minunate.
Înţelepciunea celor înţelepţi ai lui va pieri
şi priceperea celor pricepuţi se va face nevăzută.»

Vai de cei ce sapă adânc
pentru a-şi ascunde planurile înaintea Domnului,
ale căror fapte sunt în întuneric
şi care zic: «Nu ne vede nimeni!
Nu ştie nimeni!»
Voi priviţi lucrurile pe dos!
Oare olarul poate fi considerat ca lutul?
Îi va zice oare lucrul făcut celui ce l-a întocmit:
«Nu tu m-ai întocmit!»?
Sau îi va zice lucrul modelat celui ce l-a modelat:
«Eşti fără pricepere!»?

Nu peste multă vreme,
Libanul va fi transformat într-o livadă,
iar livada va ajunge să fie considerată drept pădure.
În ziua aceea cel surd va auzi cuvintele sulului
şi, din negura şi întunericul în care se află,
ochii celui orb vor vedea.
Cei smeriţi se vor bucura din nou în Domnul,
iar cei mai nevoiaşi se vor veseli în Sfântul lui Israel.
Şi aceasta pentru că tiranul va dispărea,
iar batjocoritorul nu va mai fi.
Toţi cei ce pândesc să facă răul vor fi tăiaţi –
cei ce învinovăţesc pe alţii printr-o mărturie falsă,
cei ce întind o cursă celui ce judecă la poarta cetăţii
şi care, prin minciună, îl lipsesc pe cel drept de justiţie.

De aceea aşa vorbeşte Domnul, Care l-a răscumpărat pe Avraam, cu privire la Casa lui Iacov:

«Iacov nu va mai fi ruşinat,
nu-i va mai păli faţa.
Când îşi vor vedea copiii în mijlocul lor,
lucrarea mâinilor Mele,
Îmi vor sfinţi Numele,
Îl vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov
şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
Cei rătăciţi în duh vor dobândi pricepere,
iar cei ce cârteau vor primi învăţătură.»”

Poporul Israel s-a depărtat de Dumnezeu prin călcarea legământului Său. Legea a ajuns să fie doar o poezie repetată când erau la Templu, nefăcând parte din viaţa lor. Nedreptatea era practicată şi legea vorbită. Dumnezeu intervine şi îşi judecă poporul Său pentru a-l curăţa. Modalitatea prin care Dumnezeu intervine este neaşteptată de către Israel: asediul Ierusaimului de către popoare păgâne. Timpul asediului va fi atât cât este nevoie pentru ca poporul să îşi dea seama de problema pe care o are, Dumnezeu intervenind pentru a nu se trece măsura. Promisiunea restaurării vine o dată cu vestirea judecăţii, o caracteristică profeţiilor Vechiului Testament. Această restaurare are ca scop clarificarea legii pentur ca cei rămaşi în urma judecăţii. Învăţătura va fi de înţeles pentru cei care nu o înţelegeau dar cârteau: această învăţătură este de fapt Legea, legământul făcut cu ei.

Legământul făcut cu Dumnezeu nu poate fi luat cu uşurinţă. Creştinul prin acceptarea acestui legământ în urma botezului, s-a angajat să devină ucenicul lui Hristos: acţiunile lui sunt ca ale Domnului, motivaţiile sale sunt ca ale Domnului.

Prin jertfa Sa suntem eliberaţi de sub robia păcatului, neputinţa de aface binele, fiind chemaţi la a schimba caracterul din vechiul mod de viaţă. Singuri nu reuşim, de aceea prin legământ avem promisiunea Duhului Său care să ne ajute în slăbiciuni. Însă, de prea multe ori ignormăm aceste lucruri devennd palavragii. Vorbim despre ce a făcut Hristos pe cruce, ce ne cere, dar viaţa dovedeşte contrariul. Suntem cu Isus pe buze, dar nu în viaţa şi caracterul nostru.

Ceea ce e important e că Hristos nu admite călcarea legămntului Său. Intervine când legământul e călcat şi pe cel pentru care Şi-a vărsat sângele îl disciplinează atât cât este nevoie pentru ca el să îşi dea seama că are o problemă. Hristos doreşte ca în viaţa ucenicului Său să facă viu Cuvântul, principiile Sale; datorită dragostei Sale suntem disciplinaţi, dragostea Lui nu este doar iertare ci şi disciplinarea celui iertat atunci când greşeşte. Iar dacă nu înţeleg disciplinarea, atunci nu rămâne decât să aştept ceea ce autorul către evrei spune: „Oricine nu a ascultat de legea lui Moise a murit fără îndurare […]. Cu cât mai sever credeţi ca trebuie pedepsit un om care.L dispreţuieşte pe Fiul lui Dumnezeu […]?”

Motivaţiile, acele forţe interioare care dau glas acţiunilor noastre. Nimic nu este făcut fără motivaţie, tot ce facem rezultă dintr-o motivaţie sau alta. Muncim mai mult pentru că ne dorim un statut mai bun, sau nu ne ajung banii, sau vrem să deţinem mai mult. Ne îmbrăcăm într-un anumit stil deoarece dorim să fim apreciaţie pentru cum arătăm, sau dorim să fim foarte atractivi, sau dorim să flirtăm. Citim mai mult pentru a fi mai înţelepţi sau pur şi simplu să arătăm altora că ştim mai mult de cât ei. Orice facem este pornit dintr-o motivaţie, conştienţi sau nu de aceasta.

Un creştin însă trebuie să fie conştient de acţiunile sale, deoarece acestea sunt tabloul a ceea ce este el. Motivaţiile ţin de interiorul omului, de inima lui, nimeni nu le poate cunoaşte îndestul, dar ele vor deveni vizibile prin acţiuni. Şi creştinul este motivat să facă unele lucruri. Acţiunile sale sunt conduse de o motivaţie anume şi dau caracterul său până la urmă. Nu pot spune despre mine că sunt creştin dacă acţiunile mele sunt contrare a ceea ce declar că sunt. Oricât aş dori să dovedesc prin vorbe, acţiunile mele spun contrariul, astfel trebuie să mă opresc şi să îmi văd motivaţiile.

Dacă sunt creştin, potrivit Scripturii, motivaţiile mele trebuie să fie schimbate. Această schimbare nu o pot face prin facultăţi, deşi contribuie, nu o pot face prin învăţarea pe de rost a unor pasaje biblice deşi contribuie şi ele. Schimbarea motivaţiilor o face Duhul lui Dumnezeu, iar eu nu trebuie decât să le dau viaţă.

Oare sunt sfinţite motivaţiile mele? Ce mă conduce în a face o anumită acţiune sau alta? Care este motivaţia pentru a dărui? Dragostea sau dorinţa de afirmare? Merg la biserică pentru a-L întâlni pe Domnul meu sau pentru că aşa se cade? Dau zeciuiala pentru că nu am altă oportunitate sau consider că tot ce am e al Domnului şi trebuie să-I dau partea care i se cuvine? Motivaţiile, daca sunt sfinţite exprimă-le prin acţiuni, nu le ţine pentru tine, aceasta e adevarata viaţă creştină: să mă predau ca ucenic lui Hristos şi pentru că El a murit pentru mine să las Duhul Său să-mi sfinţească motivaţiile acţionând potrivit acestor motivaţii înnoite.

Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.

(Psalmul 107.10-15, NTR)

Dumnezeu merită lauda noastră. Noi suntem datori a-L lăuda. De ce? Poate personal nu conștientizăm motivele pentru care Creatorul merită lauda noastră, iar aceasta deoarece nu ne preocupă să observăm motivele reale. Pentru mașina, casa, profitul obținut în urma mijlocirii înaintea Lui e foarte ușor să mulțumim, sunt lucruri palpabile. Ne-a creat un confort, o satisfacție materială, dar tot o dată putem și uita de rolul covărșitor pe care Dumnezeu l-a avut în viața noastră, uneori inconstienți de acest rol. Trăim cu impresia că merităm confortul pe care îl avem.

De ce merită Dumnezeu lăudat? Ce înseamnă să Îl laud? De ce sutnem datori să Îl lăudăm?

Întâi de toate viața noastră nu e un șir de evenimente plăcute, ba chiar cele mai neplăcute evenimente cântăresc mai greu în balanță. Avem atâtea vinovăție, mustrări de conștință, remușcări, resentimente, păcate, lipsuri, bătălii sufletești cu care ne confruntăm. Fugim de ele, ne implicăm în diverse activități pentru a hrăni nevoile noastre sau a le inhiba, doar doar vor dispărea. Dar de fapt noi fugim de noi înșine și ne lovim tot de noi înșine la capătul drumului. În toată această luptă nu e decât păcatul care ne-a afectat, a ridicat în noi confuzie, întuneric, devenind oameni morți: fără principii, valori, caracter, cu obiceiuri păcătoase. Am ajuns din pricina păcatului prizionierii propriilor fapte și vicii (Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,legaţi în chin şi în fiare).

În tot acest iureș al luptei noastre, mesajul lui Dumnezeu triumfă din nou, ne este transmis cu perseverență că nu ne vom găsi liniștea nici o dată în viciile noastre și micile plăceri (așa zisele). Nu facem de cât să ne răzvrătim față de El, să Îl disprețuim continuu, să ne depărtăm de El. Mesajul constant, perseverent la un moment dat va înceta, iar El ne va lăsa în pornirea noastră. Astfel se explică neajunsurile noastre (majoritatea), imposibilitatea de a lupta, de ascăpa de vicii. Dumnezeu ne smerește pentru a ne întreba: de ce Doamne am ajuns aici?

Iată motivul fugii noastre de noi înșine și întâlnirea tot cu noi înșine și ceea ce am făcut: disprețuitori față de Dumnezeu. Dar suntem aduși aici pentru alt scop: „atunci în strâmtorarea lor au strigat către Domnul”. E momentul întâlnirii lui Dumnezeu, în ciuda atitudinilor noastre disprețuitoare ne caută, ne găsește și ne pune în fața Sa. Dorește să ne ofere izbăvirea, eliberarea din propria carceră, din prorpiul întuneric, din moartea care bântuie asupra noastră rupând orice legătură, orice viciu. Iată de ce să-L laud: mă caută cu dragoste, mă duce în preajma Lui încât să mă confrunt cu propriile-mi greșeli și să înțeleg mesajul Său.

Cum să-L laud? Trăind o viață liberă, depedentă de El, recunoscând că în căile mele am nevoie de principiile Sale și Duhul Său care mă împuternicește pentru o viață de mărturisire a minunilor Sale: mântuirea prin credința în jertfa Fiului Său, Isus Hristos

        Prin ajutorul lui Dumnezeu, după cum am precizat în postarea trecută, au început lucrările la prima fază a biserici: împrejmuirea terenului cu gard din beton. Au fost persoane gata sa îți ofere efortul pentru ridicarea stalpilor, punerea cofrajului, turnarea centurii și punerea placilor de beton.

        Proiectul este în lucru, urmand ca acesta sa fie primit și cu prima ocazie să începem lucrările clădirii. Nădăjduim în Dumnezeu care este ajutorul și sprijinul nostru, lucrearea este a Lui și El va purta de grijă.

Apelăm în continuare la acele persoane pe care Dumnezeu le sensibilizează să ne sprijine în această lucrare. Vrem o clădire pentru a crea un context favorabil creșterii noastre spirituale și sporirea bisericii.

Persoanele de contact

Ticu Leontescu: 0730582794

Blaj Daniel: 0256311433/ 0721657735

Blaj Darius: 0256311426/ 0762889134

Evanghelia după Matei are ca scop prezentarea lui Isus ca Mesia din seminția lui David. Toate activitățile lui (propovăduire, vindecare, eliberare de sub autoritatea demonică) dovedesc statutul de Mesia promis lui Israel. Dovadă de netăgăduit a mesianității lui Isus, prevestită de Matei încă de la începutul lucrării, este purtarea păcatelor poporului lui Dumnezeu și mântuirea sa (ispitirea dovedește alegerea căștigării omenirii prin suferință, Mesia avea să-și dea viața). Finalul cărții lui Matei, cap. 28.18-20 ne descoperă că Hristos a primit toată autoritatea (în urma lucrării de ispășire prin jertfa de la Golgota) atât în cer cât și pe pământ. În această autoritate, îi însărcinează pe discipolii Săi cu o misiunea clară: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit.”

Prin urmare, ucenicii Domnului Isus au primit o misiune clară, asigurându-le prezența Sa necontenită în lumea în care trăiesc. Misiunea aceasta i-a însuflețit pe apostoli imediat după ce au fost împuterniciți de Duhul și de atunci în colo au trăit doar pentru Hristos prin propovăduirea mântuirii, făcând ucenici din toate neamurile, botezându-le și învățându-le poruncile domnului lor.

Urmașii apostolilor au avut același suflu, spiritul misionar nu a pierit o dată cu adormirea apostolilor, ci a continuat cu îndrăzneală. Astăzi, în plin secol XXI, biserica are aceași misiune ca a celor dintâi creștini din prim secol: trebuie să ucenicizeze oamenii, pe toți cei fără Dumnezeu, botezându-i și învățându-i principiile lui Hristos.

Această misiune a biserici, a conștientizat-o și biserica penticostală locală din Sanmihaiu German județul Timiș, pe care o frecventez. În urma rugăciunilor și mijlocirii înaintea lui Dumnezeu pentru a înțelege clar scopul, biserica a înțeles că trebuie să pună în aplicare porunca lui Hristos, care are toată autoritatea și ne asigură prezența Sa necontenită prin Duhul în împlinirea promisiunii.

Astfel un prim pas pe care dorim să-l facem în realizarea scopului amintit este construirea unei clădiri pentru desfășurarea serviciilor de închinare, având în vedere contextul în care stângerea membrilor bisericii e văzută într-un cadru solemn, separat de locuințele noastre. Biserica din Sanmihaiu German se strânge acum într-o cameră oferită de către niște frați pentru desfășurarea serviciilor.

În urma unei cereri făcute către consiliul local al comunei, Biserica a primit un teren pe care poate construi o clădire pentru desfășurarea serviciilor de închinare publică, iar acum suntem in faza de proiect. Ca membrii suntem în număr de 11 și ne-am decis ca lunar să punem deoparte cel puțin 35 lei (luând în calcul venitul minim, suntem o biserică cu vârsta medie 50 ani). Până acum am reușit să strângem o sumă de 1000 lei. Am dat comanda pentru gard ca terenul să fie împrejmuit ce ne costă 8100 lei, proiectul cu tot cu avize ne costa 600 euro.

Următorul pas după realizarea proiectului este ridicarea construcției, dar căreia să-i atașăm în primă fază o cameră cu destinație de servicii sociale, în special familiilor defavorizate și bătrânilor din sat care au nevoie de sprijin. Dorim să oferim periodic o masă caldă celor care nu reușesc să și-o procure din diferite motive. În viitor dorim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să deschidem un cabinet stomatologic, observând nevoia aceasta în comunitatea noastră.

Toate acestea lef acem conștienți de faptul că prin împlinirea acestor nevoi putem ajunge la oameni și să le propovăduim Evanghelia. Resursele noastre sunt limitate, dar ne cunoaștem misiunea și vrem să o îndeplinim, de aceea nădăjduim în Hristos care are toată autoritatea, că ne va ajuta punând în mintea tuturor credincioșilor dornici să contribuie la îndeplinirea misiunii noastre să ne ajute.

Orice ajutor este binevenit, în special acum când avem nevoie să achităm proiectul, fără de care lucrările nu pot începe, deoarece dorim ca totul să fie făcut corect pentru că vrem să-L cinstim pe Dumnezeul nostru. Orice creștin e responsabil cu răspândirea Evangheliei celor din lume, dar nu toți pot să predice. Ce pot face însă este să dăruiască pentru realizarea misiunii de răspândire a Evangheliei, dând cu inimă largă, fără să regrete deoarece Dumnezeu poate să dea din abundență. (2 Corinteni 9.7-8)

Pentru cei ce doresc să susțină lucrarea de ridicare a bisericii din Sanmihaiu German pot lua legătura cu următoarele persoane:

Pastor: Ticu Leontescu: 0730582794

Diacon: Blaj Daniel: 0256311433/ 0721657735

Membru: Blaj Darius: 0256311426/ 0762889134

Fericiți cei curați în inimă, că ei pe Dumnezeu vor vedea.

 În această fericire Hristos atinge partea cea mai importantă a ființei umane, inima  persoanei. Pentru greci ea este sediul emoțiilor și sursa vieții spirituale în general, în orice caz în gândirea greacă inima are o gamă largă de sensuri: sediul sentimentelor, emoțiilor, instinctelor, pasiunilor, dar separate de gând. Astfel s-a ajuns foarte ușor ca la greci să se înțeleagă faptul că inima este centrul voinței umane și este puterea de decizie.[1]

Inima în gândirea biblică spre deosebire de greci nu face referire la organ, ci la interiorul persoanei, locul înțelegerii, cunoașterii, voinței, având sensul de conștiință, astfel identificat cu mintea .[2] Cel mai potrivit inima descrie omul ca întreg, ce cuprinde partea fizică (sens literal) și locul vieții spirituale, a intelectului, voinței și sentimentelor. Aici sunt luate toate decizile, acțiunile, sunt influențate sentimentele pe care omul le poate avea.[3] Este folosit acest termen pentru a arăta locul în care Dumnezeu se întâlnește cu persoana, unde se formează o convigere puternică ce îi conduce viața.[4]

Ucenicul despre care vorbește Hristos este în poziția corectă pentru că inima  lui este curată. Acest adjectiv descrie inima, arată calitatea ei, prin urmare s-ar putea înțelege că ucenicul este cel care este neprefăcut, sincer, fără ipocrizie.[5] John Philips, afirmă că cei curați sunt ucenicii care privesc la lume și la toate nedreptățiile și la corupția care există, necontaminându-se cu acestea, păstrându-se curați în ciuda răutăților care se întâmplă. Aceștia vor ajunge să-L vadă pe Dumnezeu pentru că s-au păstrat puri.[6] În concepția lui Ioan Gură de Aur cei cu inima curată sunt ucenicii care s-au păstrat puri în suflet, trup și săvârșesc fapte virtuoase.[7]

Hagner, David Turner și Carson susțin că inima curată este acea minte neîmpărțită care se dedică lui Dumnezeu în totalitate pentru a face dreptatea Sa, opusul persoanei care are mintea împărțită.[8] Kataros presupune curățenia atât în mod fizic, ca și ritual cultic, cât și curăția morală, etică.[9]

Așadar ucenicul este cel care e caracterizat de curăție interioară, a motivațiilor, dorințelor, sentimentelor, acțiunilor. Pentru că el este în această poziție Hristos face declarația de fericit, fericiți cei cu motivațiile curate, conștința curată. Punând în contextul fericirilor, un ucenic nu poate trăi altfel dacă este în Împărăția cerurilor, unde acceptă stăpânirea lui Dumnezeu, rămâne depedent de acesta, caută dreptatea Sa, o înfăptuiește, se arată blând.

Un astfel de ucenic va vedea pe Dumnezeu, însă acest lucru va fi posibil în perioada eshatologică atunci când comuniunea omului cu Dumnezeu va fi refăcută.[10] 

În împărăția cerurilor, ucenicul lui Hristos este caracterizat de curăția centrului vieții sale: gânduri, sentimente, voință, decizii. Toate acestea sunt puse sub stăpânirea lui Dumnezeu, care Domnește asupra ucenicului, îi oferă răspuns plângerilor sale, îi descoperă dreptatea Sa.