Suferinţa face parte din viaţa oamenilor şi mulţi doresc să o evite. Mai toţi creştinii de altfel consideră că a fi copilul lui Dumnezeu înseamnă să nu suferi deloc. Orice suferinţă este un semn că Dumnezeu s-a depărtat de acel creştin şi ca nu mai este în planul Lui. Dacă Dumnezeu a chemat pe cineva în lucrarea Sa, atunci trebuie să fi scutit de suferinţe, că Dumnezeu va face să meargă totul bine fără să fiu în suferinţă.
Întrebarea care se naşte este: Dumnezeu scuteşte pe copii săi de suferinţă? Pot cei chemaţi să îşi împlinească chemarea lor fără a trece măcar printr-o experienţă zdrobitoare? Referatul de faţă îşi doreşte să exploreze textele referitoare la învăţătura pe care o oferă Isus despre suferinţă.
Vom împărţii textele în două secţiuni: una referitoare la discursul lui Isus despre ucenici şi modul lor de a trăi, iar a doua referitoare la discursul lui Isus despre patimile Sale, despre viaţa Sa. După ce vom elabora aceste două secţiuni şi vom privi textele, vom sumariza totul în principii referitoare la suferinţă şi rolul ei în ceea ce Isus ne învaţă despre aceasta.
Astfel vom încerca să răspundem dacă suferinţa este sau nu partea din viaţa unui creştin şi dacă da, care este rolul ei.
2.Discursul lui Isus Hristos despre portretul ucenicului.
Textele pe care le vom folosi sunt din Mt.5.10-12. şi Lc.6.22-23. Contextul în care Hristos vorbeşte despre portretul ucenicului este predica de pe munte, după ce a fost cu ei prin multe sate pentru a propovădui Evanhgelia (Mt.4.23) şi vindecând în acelaşi timp mulţi bolnavi (Lc.6.17). În acest context, în care multă lume era împrejurul lui Isus şi a ucenicilor, Mântuitorul le prezintă portretul ucenicului enumerând fericirile. Ultima dintre fericiri priveşte şi trăirea ucenicului lui Hristos în mijlocul comunităţii, atitudinea sa faţă de cei din jur.
Aşadar ucenicii sunt cei care au decis să-L urmeze pe Hristos, după ce au fost chemaţi, iar în faţa mulţimii le este prezentată învăţătura despre suferinţa de care vor avea parte. Acei ucenici care doresc să practice învăţăturile lui Hristos vor fi mereu batjocoriţi pentru practicile făcute de ei. Discursul lui Isus asupra suferinţei, pricinuită de ascultarea de El, pus în contrast cu bucuria şi fericirea pe care o au ucenicii opreşte atenţia asupra contrastului dintre lume şi ucenici. Acest contrast nu face decât să confirme calitatea ucenicilor de urmaşi ai lui Hristos. Dar această calitate poate ieşi în evidenţă prin suferinţa pe care ei o trăiesc prin persecuţiile din partea duşmanilor.
Ucenicul care suferă din pricina neprihănirii semnifică acel caracter al celui care a primit împărăţia lui Dumnezeu, manifestat în fericire, pentru care suportă să sufere şi să pătimească pentru ea. El este fidel lui Dumnezeu, şi pune chemarea Lui mai presus de toate suferinţele pe care le va îndura. Prigonirea nu face decât să aducă răsplata pe care Hristos o are. Ucenicul se identifică cu Hristos, dar în acelaşi timp cu neprihănirea. A te identifica cu neprihănirea înseamnă a te identifica cu Hristos, a suferi prigonirea pentru El, a fi batjocorit şi înşelat.
R.T. France afirmă în comentariul său că ucenicul nu este o persoana pustnică, ce doreşte să trăiască în sfinţenie solitară, ci o persoană angajată în societate ce doreşte să îşi trăiască neprihănirea mereu, sa fie modul lui de viaţă, ceea ce poate atrage suferinţa. Pentru el este o bucurie de a trăi neprihănirea, chiar şi în mijlocul persecuţiilor, el se bucură pentru că statutul său este ancorat în persoana lui Hristos. El suferă din cauza lui Hristos. suferinţa prin care trece nu este decât o confirmare a identităţii sale şi o garanţie a răsplăţii care este în ceruri.
Ucenicii au acceptat să îl urmeze pe Hristos, să facă lucrările Lui, aceasta poate atrage nemulţumiri din partea comunităţii, dar ei sunt fericiţi. Persecuţiile din partea lor, respingerea nu-i face decât să le confirme identitatea lor în Hristos şi să le vorbească despre răsplată. Răsplata este vestită de către suferinţa prin care trec ucenicii. Ei sunt confirmaţi prin suferinţa ca şi urmaşi ai lui Hristos, aşteptând răsplata vestită de suferinţă. Istoria lor este de fapt şi istoria profeţilor care au suferit pentru lucrarea lui Dumnezeu şi au fost omorâţi. Pentru aceasta Dumnezeu i-a răsplătit.
Ziua suferinţei nu poate fi decât un prilej de bucurie pentru că atunci ucenicul este identificat cu Dumnezeu, face parte din scopurile lui Dumnezeu, că sunt în voia lui Dumnezeu.
John Nolland spune că a suferi de dragul Fiului Omului este un privilegiu pe care Dumnezeu l-a oferit în perioada în care scopul era salvarea.. Această suferinţă aduce o răsplată măreaţă. Ucenicii trebuie să realizeze că dacă l-au urmat pe Hristos, vor fi implicaţi şi ei în aceleaşi conflicte pe care le-a avut şi Hristos cu cei care nu L-au acceptat.
Astfel suferinţa are rolul de a confirma că ucenicul este pe calea bună şi că îi făgăduieşte o răsplată.
3.Discursul lui Isus despre patimile Sale.
Textele folisite în a afla rolul suferinţei în discursul lui Isus despre viaţa Lui sunt din cele trei evanghelii sinoptice. Ele sunt numeroase, dar oferă o bogată cunoştinţă despre suferinţă şi rolul ei în viaţa mântuitorului. Ele se găsesc în Mt.16.13-27(21), 17.22-23, 20.18-19, 28; Mc. 8.27-38, 9.31, 10.33; Lc. 9.18-26(22) şi 17.22-25
Contextul acestor texte este ţinutul Cezareii, în drumul lui Hristos spre Ierusalim. Pe parcursul acestei călătorii Hristos vorbeşte despre identitatea şi chemarea Sa, în conformitate cu voia lui Dumnezeu
Astfel primele texte vorbesc despre revelarea lui Isus ca şi Mesia. Contextul în care se vorbeşte despre această calitate sunt ţinuturile Cezareii (Mt.16.13) după ce s-a rugat (Lc. 9.18). Întrebarea adresată de către Hristos ucenicilor intenţionează să le aducă la cunoştinţă identitatea Sa. Porneşte de la a-i întreba cine spun oamenii că este El, apoi întrebându-i cine spun ei că este El. Întrebarea primeşte un răspuns revelator din partea lui Petru „Tu eşti Hristosul (Mesia), Fiul Dumnezeului celui viu.”(Mt.16.16), „Tu eşti Hristosul (Mesia)” (Mc. 8.29) „Hristosul (Mesia) lui Dumnezeu.”(Lc. 9.20). Aceste răspunsuri oferă exact revelaţia despre identitatea lui Isus. El este Hristosul (Mesia) lui Dumnezeu, este Hristosul trimis de către Dumnezeu. Dumnezeu este cel care se identifică cu acest Fiu al Său, cu Hristosul (ο υιος του θεου του ζωντος, Fiul al Dumnezeului al celui viu.).
După această revelare a identităţii lui Isus, ca Mesia, el porunceşte ca identitatea Sa să rămână ascunsă (Mt.16.20, Mc.8.30, Lc. 9.21). Acesta este şi punctul din care Hristos începe să-i înveţe pe ucenici despre misiunea lui Mesia (Mt.16.21, Mc.8.21, Lc.9.22).
Portretul lui Mesia este descris foarte amânunţit în aceste texte. Matei, Marcu şi Luca ne dezvăluie că suferinţa lui Mesia este necesară (dei/) realizării misiunii sale de răscumpărare a multora (Mt.20.28) : „a început să le spună ucenicilor Săi că El trebuie (este necesar dei) să meargă la Ierusalim, să pătimească mult, …..că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze.”, Mc.8.31: „atunci a început să-i înveţe că fiul omului trebuie să pătimească mult, ….să fie omorât”. Toate aceste patimi, toată suferinţa vorbesc despre modul în care Mesia îşi va împlini chemarea de slujitor al Domnului. Ucenicilor li se spune cum Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, care a fost revelat lui Petru, va împlini misiunea sa de Mesia, Isus este Hristosul care suferă. Toate celelalte texte din Matei, 17.22-23 şi 20.17-19, Mc.9.31 şi 10.33 descriu modul în care Hristosul va suferi: va fi dat în mâinile oamenilor pentru a fi omorât, va fi batjocorit, bătut şi răstignit. Această perspectivă asupra lui Mesia este total contradictorie cu cea a ucenicilor. Aşteptarea lor era ca Mesia să fie cel care va învinge suferinţa, cel care va fi victorios. Din acest motiv Petru luând-ul deoparte pe Isus îi spune că nu trebuie să se întâmple acest lucru. Dumnezeu trebuie să îl ocrotească pe Mesia de aceste lucruri. Pentru Hristos aceasta nu este decât o abdicare de la misiunea pe care o are şi îl mustră pe Petru pentru îndrăzneala sa.
William Barclay susţine că atunci când Isus spune lui Petru, „înapoia mea Satano” de fapt îi cere lui Petru să fie un ucenic devotat cauzei lui Mesia, nu trebuie să vină cu perspectiva sa asupra lucrării lui Mesia ci trebuie să Îl urmeze pe Mesia orinde acesta va merge.
De altfel şi următoarele cuvinte ale lui Isus nu fac decât să prezinte portretul ucenicului Său. Ucenicul trebuie să suferea la fel ca şi Hristos. El trebie să îşi ia crucea şi să urmeze pe Hristos. Trebuie să renunţe la sine, să se lepede şi să urmeze chemarea lui Hristos, să slujească aceleiaşi cauze ca a lui Hristos. Doar atunci când poate să renunţe la sine, să se alăture cauzei lui Hristos poate cu adevărat să fie un ucenic al Lui.
Toate ceste predicţii despre suferinţa lui Isus vorbesc despre modalitatea în care Hristosul, Mesia, îşi va duce la îndeplinirea lucrarea Sa de răscumpărare. Chinul prin care trebuie să treacă, moartea, ruşinea, suferinţa suportată nu fac decât să vorbească despre adevăratul Mesia. Suferinţa în viaţa lui Isus după evangheliştii sinoptici, are rolul de a face posibilă răscumpărarea omenirii. Nu se poate realiza altfel. Iar un urmaş al lui Hristos trebuie să îşi asume acelaşi mod de lucru: trebuie să accepte suferinţa ca o cale a împlinirii voii lui Dumnezeu în viaţa lui.
Toate cele trei evanghelii sinoptice ne prezintă faptul că Mesia, salvatorul omenirii trebuie să sufere pentru a-Şi îndeplini misiunea. Rolul suferinţei e acela de a face posibilă răscumpărarea omenirii, a confirma că este în voia lui Dumnezeu şi că nu contează altă cale de salvare a omenirii decât cea pe care Dumnezeu a stabilit-o.
4.Concluzii:
În învăţătura lui Isus Hristos despre suferinţă găsim o concepţie diferită de cea a celor din vremea Sa. Pentru evreii contemporani lui Isus a fi un copil al lui Dumnezeu presupune a fi binecuvântat, a avea parte de bine, iar suferinţa era un semn că Dumnezeu s-a depărtat de acel om. Astfel şi pentru poporul Israel, dacă Dumnezeu era Dumnezeul Israelului, acesta din urmă trebuia să fie binecuvântat şi să fie prosper, stăpânind peste alte popoare. Dacă prosperitatea lipsea, iar popoarele străine veneau peste el, dominându-l era semn clar că Dumnezeu era departe de poporul său, pedepsindu-l.
Astfel s-a născut o aşteptare mesianică, aşteptare care presupunea ca Mesia trimis de către Dumnezeu să fie victorios, să scape pe poporul lui Dumnezeu din robie, să ofere pace şi prosperitate. Ucenicii Domnului Isus Hristos trăiau această aşteptare, de aceea El îi învaţă adevărata ucenicie şi urmare a lui Dumnezeu. Le pune în faţă portretul copilului lui Dumnezeu, a ucenicului lui Hristos în predica de pe munte şi în discursul despre cea vea să se întâ,ple cu El la Ierusalim. Astfel în aceste două discursuri descoperim câteva lucruri despre suferinţa şi rolul ei
Suferinţa are rolul de a-ţi confirma că eşti ucenicul lui Hristos şi îţi făgăduieşte o răsplată. Hristos a fost respins de către cei din vremea Lui pentru că făcea voia lui Dumnezeu. Pentru ucenic ceea ce este mai important este să asculte de Isus Hristos, a-I fi fidel doar lui, a-i urma întru ttul voia Sa. Aceasta în societate poate atrage persecuţie, respingere, calomniere. Suferinţa produsă de către acestea nu este decât o confirmare a aparteneţei creştinului la trupul lui Hristos, el aparţine lui Hristos şi se află pe calea cea bună, pe calea neprihănirii, pe care o doreşte în viaţa sa. Pentru această îndurare a suferinţei creştinul va primi o răsplată. El nu este abandonat de către Dumenzeu ci din contră, doreşte să îşi răsplătească credincioşii pentru fidelitatea lor chiar şi în momentele neprielnice.
De altfel suferinţa a avut rolul de a face posibilă împlinirea planului lui Dumnezeu. Aceasta s-a realizat în actul de răscumpărare al lui Hristos. Isus a fost revelat ca fiind Hristosul. Ucenicii care aşteptau un Mesia salvator, L-au descoperit. Aşteptările lor erau ca acesta să învingă pe cei care îi robeşte, să ofere pacea şi să aducă prosperitatea. Dar Hristos le prezintă un portret real şi potrivit voi lui Dumnezeu al lui Mesia. Mesia lui Dumnezeu, cel care a venit pentru salvare nu va fi un luptător politic, nu va învinge suferinţa ci va fi cel care va suferi, va îndura moartea, va îndura ruşinea pentru ca omul să fie răscumpărat. Pentru ucenici această gândire le era străină, dar Hristos spune că altă cale de a împlini chemarea lui Dumneze de salvare a omenirii nu există. Rolul suferinţei în discursul lui Isus despre viaţa sa are în vedere împlinirea chemării din partea lui Dumnezeu pentru Sine.
Aceste principii ne relevă faptul că suferinţa joacă un rol important în viaţa credinciosului. El trebuie să fie fidel lui Hristos în orice împrejurare şi să accepte că împlinirea voii lui Dumnezeu presupune să treacă şi prin suferinţă, acesta e planul lui Dumnezeu. Creştinul trebuie să îşi ia crucea şi să ia parte la lucrarea pe care o face Dumnezeu în această lume: răscumpărarea creaţiei sale.
Bibliografie
1. Barclay, William, The Gospel of Matthew, vol.2, Ch.11-28, Philadelphia, The Westminster Press, 1975;
2. Bruner, Frederick Dale, Matthew A Commentary, The Churchbook, Matthew 13-28, vol.2 , Word Publishing, Dallas, 1990;
3. France, R. T., The Gospel of Matthew, Grand Rapids, William B. Eerdmans Publishing Company, 2007;
4. Green, Joel B., The Gospel of Luke, Grand Rapids, William Eerdmans Publishing, 1997;
5. Hagner, Donald, A., Matthew 1-13, Word Biblical Commentary, vol.33a, Word Books, Dallas, 1993;
6. Hendriksen, William, New Testament Commentary, The Gospel of Matthew, Edinburg, The Banner of Truth Trust, 1989;
7. Lindsay, Gordon, The Life and Teachings of Christ, vol.2, Dallas, Christ For The Nations, 1978;
8. Nolland, John, Luke 1-9:20, Word Biblical Commentary, vol.34a, Dallas, Word Books Publisher, 1989;
9. Pfeiffer, Charles F. (ed.), Harrison, Everett F., The Wycliffe Bible Commentary, Chicago, Moody Press, 1962.
darido
